La biserica cea veche
Ce-o zidiră ei străbunii,
Plâns în dangănul de clopot
Cheamă azi la rugăciune.
Şi a fost cândva odată
Fala celor ce-o zidiră,
A ajuns trecând prin veacuri
Părăsită - o ruină.
Martor vremurilor tulburi
Suferinţei unui neam,
Astăzi pare răstignită
Ca Hristos între tâlhari.
Şi de ar putea ea spune
Câte rugi pe la icoane
Inălţat-au ei creştinii,
Câte mame ingenuncheate
De durere şi de griji
Lacrimi pus-au în rugăciune
Pentru pruncii lor bolnavi.
N-au putut să o doboare
Nici cutremure, razboaie,
Ce au reusit creştinii
Prin necredinţă, nepăsare.
Ca un Christ uitat pe cruce,
Povara necredinţei noastre
Prin veacuri trupul său şi-l frânge;
Eu merg să-aprind o lumânare.
A.N.
