vineri, 10 august 2012

La biserica cea veche

La biserica cea veche
Ce-o zidiră ei străbunii,
Plâns în dangănul de clopot
Cheamă azi la rugăciune.

Şi a fost cândva odată
Fala celor ce-o zidiră,
A ajuns trecând prin veacuri
Părăsită - o ruină.

Martor vremurilor tulburi
Suferinţei unui neam,
Astăzi pare răstignită
Ca Hristos între tâlhari.

Şi de ar putea ea spune
Câte rugi pe la icoane
Inălţat-au ei creştinii,
Câte mame ingenuncheate
De durere şi de griji
Lacrimi pus-au în rugăciune
Pentru pruncii lor bolnavi.

N-au putut să o doboare
Nici cutremure, razboaie,
Ce au reusit creştinii
Prin necredinţă, nepăsare.

Ca un Christ uitat pe cruce,
Povara necredinţei noastre
Prin veacuri trupul său şi-l frânge;
Eu merg să-aprind o lumânare.
A.N.

miercuri, 27 iunie 2012

vineri, 27 aprilie 2012

Duminica Mironositelor – Ziua Femeii Crestine


Ziua femeii se sărbătoreşte de Ziua Sfintelor Femei Mironosiţe, în a treia duminică după Paşti. Aceasta, de fapt, este Ziua Femeilor Creştine, care le au drept pildă de urmat pe sfintele femei mironosiţe, venite a treia zi la mormântul Mântuitorului pentru a-l unge trupul cu miresme şi încredinţate de înger de Învierea Lui.
. În această zi se cuvine să cinstim toate sfintele muceniţe, sfintele cuvioase şi toate sfintele care ne ocrotesc, începând cu Maica Domnului
 

Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.

duminică, 22 aprilie 2012

Micul Orfan - de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

                      

E ziua învierii, azi clopotele trag
Bătrânii stau pe prispe, iar unii stau în prag,
Cei tineri şi copii, ieşind gătiţi la drum
Se duc ca să ciocnească la cimitir acum.
Mireasma cea de Taină a Sfintei sărbători
Se simte din tămâie, din iarbă şi din flori,
Livezile se-mbracă într-un frumos veşmânt.
Şi toate par acuma mai nouă pe pământ.
Aproape de altarul Bisericii de lemn
Un copilaş aduce, făclii şi untdelemn,
Sărută Sfânta Cruce la proaspătul mormânt
Apoi îngenunchiază şi plânge suspinând.
Când clopotele sună cu dangătul voios,
Orfanul lângă Cruce suspină dureros!
Fiind el în durere cu totul adâncit,
Din sunetul de clopot un glas a auzit.
Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,
Căci iată sunt cu tine, Hristos a înviat!
Era vorbirea dulce a maicii din mormânt,
Gonindu-i întristarea din pieptul lui înfrânt.
S-a ridicat îndată, cu sufletul uimit
Şi căuta să vadă pe care i-a grăit.
Atuncia din Altarul cu zidul afumat
Văzu zâmbind pe Domnul, cu Trupul Înviat.
S-a luminat la suflet de chipul Lui cel blând
Şi lepădând durerea a zis aşa în gând:
Atuncia dacă Domnul aici a înviat
Înseamnă că şi mama cu Dânsul s-a sculat!
Zicând aşa cu gândul, s-a închinat smerit
Şi sărutând mormântul, spre casă s-a grăbit.
La vatra părintească sta singur, singurel
Căci tatăl lui, sărmanul, murise în răzbel
Dormea la cei de-aproape, iar ziua alerga
La casa cea pustie, şi deseori plângea.
Acum de Înviere, venind acasă iar
A început orfanul iar să plângă cu amar,
Dar clopotul se-aude la cimitir sunând
Şi iarăşi glasul maicii s-aude iar zicând:
Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,
Eu sunt ş-aici cu tine, Hristos a înviat!
De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul
Şi orice clopot sună îl mângâie pe dânsul.

duminică, 15 aprilie 2012

Hristosa inviat !


" Fie ca Luminata Sarbatoare a Invierii Domnului să coboare peste noi toti bucurii duhovnicesti, pace şi buna intelegere, Iar Hristos Cel Inviat, să vă daruiască sănatate şi intru toate bună sporire. Să vă lumineze mintea, să vă umple sufletele si inima de bunatate si milostivire. Sărbătorii fericite ! Ani multi si fericiţi si multe binecuvantari !!! Veniti de luati lumina ! "

joi, 12 aprilie 2012

Nu-i singur Iuda vinovat


Nu-i singur Iuda vinovat      
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?..
Costache Ioanid

vineri, 6 aprilie 2012

Duminica Floriilor - Intrarea Domnului in Ierusalim -

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

La Multi Ani tuturor celor ce  isi serbeaza numele !



luni, 19 martie 2012

Apel pentru Formularul 230! Facem un apel către toţi care doresc să ne ajute la consolidarea si restaurarea Bisericii Nicorita din Iasi important monument istoric, redirectionand 2% din impozitul dumneavoastra pe venit (bani deja opriti de stat) catre biserica noastra. Formularul deja completat cu datele Parohiei Nicorita il puteti descarca direct din atasamentul acestui mesaj. Va multumim.

luni, 12 martie 2012

Popa Duhu (Parintele Isaia Teodorescu) la Biserica Nicoriţa

Un personaj literar cu existenţă reală – Popa Duhu Literatura abundă în exemple de personaje cu corespondent în realitate, individualităţi care, prin trăsăturile lor de caracter, au alimentat imaginaţia scriitorilor. Literatura autohtonă nu face excepţie, unul dintre ele fiind eternizat de condeiul lui Ion Creangă. "Un popă îmbrăcat în straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul slugapleş, mergînd cu pas rar, încet şi gînditor, răspunzînd îndesat cui nu-l trecea cu vederea, căscînd cu zgomot cînd nu-şi găseadumitale omul cu care să stea la vorbă, făcînd lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iaşi", acesta este portretul cu care debutează una dintre scrierile povestitorul humuleştean: "Popa Duhu". Cel descris este părintele Isaia Teodorescu, poreclit Popa Duhu pentru că era un om hîtru, priceput la vorbe de duh şi satiră. Viaţa acestuia s-a intersectat de cîteva ori cu aceea a lui Ion Creangă, căruia i-a fost profesor la Şcoala domnească din Tîrgu Neamţ şi pe care apoi l-a întîlnit şi în "dulcele tîrg al Ieşilor". După ce a slujit prin mai multe locuri, părintele Duhu a ajuns îngrijitor la biserica Nicoriţă din Tătăraşi, care a devenit cel din urmă punct al traseului său pămîntean: "Şi-a dat duhul, tocmai cînd ajunsese îngrijitor la biserica Nicoriţă din Tătăraşi". O bisericuţă ctitorită la 1627, de hatmanul Nicoară, care acum, măcinată de timp şi de uitarea contemporanilor, stă să se prăvălească. Şi să acopere istoria atît de îndelungată pe care a cunoscut-o şi atît de pitorească, prin cei care i-au călcat pragul. Părintele Ioan Leonte, care slujeşte în prezent aici, pe o străduţă de lîngă piaţa Chirilă, se luptă pe toate căile pentru conservarea edificiului şi preţuieşte ca nimeni altul cele cîteva cărţi şi obiecte vechi care leagă timpul nostru de acela al lui Isaia Teodorescu-Popa Duhu. Cîteva Evanghelii vechi, printre care una datînd din 1812, un ceaslov de la 1858, potirul, candelele din argint a căror lumină a fi aprins-o şi stins-o şi personajul portretizat de Creangă. "Creangă însuşi a trecut pe aici, menţionează un înscris din vremea aceea, chiar pentru a-l vizita pe fostul său profesor, înainte de a lua drumul către Eternitatea", zice părintele Ioan Leonte. Popa Duhu i-a fost şi model tînărului său învăţăcel, în descrierea căruia, subliniază literaţii, Creangă ar fi proiectat şi multe din propriile trăsături. Nişte proptele uriaşe din piloni de lemn, instalate acum cinci ani pentru a evita prăbuşirea, măcinate şi ele deja de ploi şi zăpezi, dau un aer ciudat lăcaşului, accentuînd şi mai tare starea critică în care se află: piatra de carieră şi cărămizile se văd cu ochiul liber, cîteva fisuri se înalţă ameninţătoare de la baza edificiului pînă către turle. Deşi Popa Duhu murea aici "în uitare şi singurătate", scrisul lui Ion Creangă l-a eternizat ca personaj, legîndu-l definitiv de bisericuţa tătărăşană. A cărui memorie o conservă cu devotament, aşezat în paginile cărţilor. Oltiţa Cîntec

marți, 21 februarie 2012

Fotografii inainte de restaurare





Istoricul Bisericii Nicoriţă - Iaşi


             Biserica Nicoriţă se află in partea de răsărit a oraşului Iaşi, pe dealul Tătăraşilor.  Este un monument istoric frumos şi interesant care ocupă o poziţie dominantă pe versantul Tatarasilor, putând fi vazută de departe. Din clopotniţa ei multi pictori si
fotografi amatori, au facut tablouri si fotografii ale diferitelor parti din orasul Iasi.
             Inainte de aceasta biserică, pe acest loc, se afla o biserica de lemn, ridicată de fiica evlavioasă a unui boier, in amintirea ca in acea poiana prin care trecea drumul mare ce mergea spre rasarit, au poposit moastele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, in anul 1402, inainte de intrarea in Iasi unde au fost primate de Voievodul Alexandru cel Bun la Manastirea Sf. Sava.
             Mai tarziu,si anume in anul 1627, hatmanul Nicoară sfetnicul si cumnatul domnitorului Miron Barnovschi a ridicat actuala biserica pe locul celei dintâi.
 Pe vremea aceea, toată partea de răsărit a orasului Iasi, era acoperită de codrii deşi, la marginea cărora erau aşezaţi lucrătorii forestieri, pentru care s-a construit aceasta biserica.
             Inzestrata de Miron Movila Barnovschi Voievod cu multe mosii, sate, mori, iazuri si sălaşe asezate de-a lungul Moldovei din tinutul Hotinului si pana la Galati, asa cum glasuieste documentul domnesc dat in Iasi la 28 aprilie 1629, biserica Nicorita a devenit manastire de calugari. Ea a fost inchinata locurilor sfinte de la Ierusalim si a depins de asezamantul Sf. Mormant. Dupa secularizarea averilor manastiresti din 1864, calugarii au plecat iar manastirea a devenit parohială.
            Biserica este zidita din piatra si caramida,acoperita cu tabla. Planul este treflat. Turla de la mijlocul bisericii ridicata pe pendentive, are factura stilului bisericilor moldovenesti dinainte de perioada decadenţei. In anul 1814 a fost restaurata de arhimandritul Nicodim care i-a adaugat pridvorul; in locul exonartexului deschis, sustinut de 6 coloane, a zidit peretii transformând exonartexul intr-un pridvor inchis prevazut cu o usa şi 4 ferestre si prinzând coloanele in peretele adaus. Pe acest pridvor s-a ridicat cloporniţa.
           In exterior biserica este lipsita de decoratiuni sau sculpturi reliefate avand doar niste ocnite putin intrate si contraforti, unul langa altar si doua la strane.
           In interior naosul si pronaosul formeaza o singura nava cu plafonul boltit, avand turla asezata pe acurile transversale si longitudinale, semicirculare, in forma octogonala terminata cu cupola semisferica.Planul altarului este o calota in sfert de sfera.
Biserica a fost pictata la inceputul sec XX, dar dupa cutremurul din 1940 fisurile deja existente s-au pronuntat si mai mult si la reparatiile facut s-au inchis fisurile si
s-au varuit peretii de sus pana la jumatatea naosului,acoperind astfel pictura care nu era de factură superioara, dupa cum se poate constata din ceea ce a ramas.
           Catapeteasma apartine secolului XIX si este foarte frumos sculptata si prevazuta cu cinci randuri de icoane ce se impun printr-o pictură reusită ce apartine stilului renasterii de factură neobizantina.
Intre celalte obiecte de valoare artistica enumeram:
           - doua Evanghelie, tiparite in secolul trecut la Buda si Neamt ferecata una in argint si alta in catifea de argint
           - icoanele imparatesti pe catapesma
           - strana Maicii Domnului
           - icoanele Sf. Varvara si Haralambie
           - carti liturgice vechi,foarte frumos tiparite si legate.
          In partea de sud a bisericii, se afla o cladire, fosta staretie a manastirii, care apoi a servit ca local de scoala primara iar astazi este gradiniţa pentru copii.
         Ca preoti parohi in ultimul secol au slujit urmatorii:
In prima parte a secolului XX -  Pr. Dinescu Constantin
Intre anii 1947-1992 -  Pr. Popovici Laurentiu
Din anul 1992 pana in prezent -  Pr. Leonte Ioan    
        
Biserica Nicorita a fost renovata in secolul trecut (1968 si 1977-1978). In momentul de faţă biserica-monument istoric se afla intr-un proces de restaurare si consolidare cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor fiind prinsă in Programul National de Restaurare din anul 1996. 
        

                                                                                                     Pr. Paroh
                                                                                                       Ioan Leonte